Cazuri noi si vesti noi


Veşti de la Matei

Matei a suportat bine cele 8 cure de citostatice la care a fost supus, iar in aceste zile medicii francezi ii fac o serie de teste si analize amanuntite pentru a stabili cu certitudine care sunt pasii de urmat. Matei va fi supus apoi unei operatii de rezectie a tumorii si unui transplant allogenic de celule stem pentru vindecare. Andreea Sminchy – AICI – ne roagă să spunem o rugaciune si pentru el.

*

.

Scrisoarea a III-a

.

Suntem elevii clasei a III-a A de la Şcoala Generală “Lucian Blaga ” Deva, jud. Hunedoara.

Avem 10 ani, este cea mai frumoasă vârstă a copilăriei!

Dar dintre noi acum lipseşte o fetiţă! RALUCA TOPOR.

La începutul anului şcolar din clasa a II-a, septembrie 2006, RALUCA TOPOR era cu noi…

În clasa a II-a RALUCA a frecventat puţin timp cursurile.

În clasa a III-a RALUCA a venit puţin timp la şcoală, la începutul anului şcolar.

În disperarea noastră căutăm ajutor şi ne îndreptăm gândurile spre toţi potenţialii oameni cu suflet mare din ţara aceasta!

Acum colega noastră, RALUCA TOPOR, se zbate în suferinţă la o clinică de oncopediatrie din Cluj.

În ultima vreme nu mai poate frecventa şcoala şi suferim alături de ea .

Este un înger de fată, deşteaptă , talentată, cuminte, bună, înţeleaptă!

Dorim să o avem din nou în mijlocul nostru, să înveţe din nou alături de noi, să mergem împreună în excursii, să ne jucăm, să ne bucurăm.

Avem 10 ani, este cea mai frumoasă vârstă a copilăriei, şi ea nu se poate bucura alături de noi de frumuseţile copilăriei.

Viaţa ei depinde de o operaţie foarte costisitoare şi cu tot efortul nostru, al colegilor, al familiilor noastre nu putem face faţa costurilor enorme.

Dacă toţi ne-am uni eforturile, poate am reuşi să salvăm un copil nevinovat, care are dorinţa şi voinţa de a trăi.

Să o ajutăm să poată trăi!

.

Este scrisoarea cutremuratoare a unor copii din Deva. Colega lor, Raluca, are leucemie, iar sansa ei este o operatie extrem de costisitoare la o clinica din Ungaria. Familia fetitei trebuie sa stranga 150.000 de euro pentru a putea sa-i redea Ralucai sansa la viata. Cu ajutorul copiilor, al prietenilor, al cunoscutilor, in conturile fetitei s-au strans 17.000 de euro.

Daca puteti sa o ajutati pe Raluca, faceti o donatie, cat de mica.

Banca Transilvania Deva

Cont lei: RO20BTRL 0220 1201 6425 84XX

Cont valuta: R066BTRL 0220 4201 6425 84XX

BRD Agenţia Rusca

Cont lei: RO80BRDE 220SV 3004 3502 200

OTP BANK

Cont lei: R0580TPV 34 0000 1568 91 RO 01

Raiffeisen BANK

R098RZBR 0000 0600 09268725

Titular: TOPOR DORIN PETRICĂ

Daca sunteti din Deva, puteti merge sambata, la ora 18:00, la Casa de Cultura unde se va sustine un spectacol de caritate pentru RALUCA TOPOR.

.

Bloggerii şi atitudinea: Dan Terteci, RampaGe, Arhi, Andreea Sminchy, Gabi-mămica lui Bogdan, Laura

http://sminchy.wordpress.com/2008/06/04/336

http://bogdan-andrei.blogspot.com/2008/06/un-nger-de-fat.html

http://mariela71.wordpress.com/2008/06/04/intinde-o-mana-de-ajutor-si-pentru-ei

*

.

Când cerul cade peste oameni

.

Alexia Mihai are aproape 2 ani. De la 10 luni se lupta cu o boala cumplita - neuroblastom toracic, stadiul 4. Tragica ei poveste incepe pe 8 septembrie 2007. In acea seara, Alexiei i s-a facut rau si nu se mai putea tine pe picioare. Parintii au mers cu ea la un control, de unde au fost indrumati sa spre Bucuresti, penru investigatii. Intre timp, in numai doua zile, Alexia nu-si mai putea misca aproape deloc picioarele. Un examen RMN efectuat in capitala a scos la iveala si cumplitul diagnostic - o tumora la nivelul toracelui. Singura sansa a Alexiei este acum un transplant allogen de maduva, operatie care se realizeaza doar in strainatate. Parintii au luat legatura cu Institutul Goustave Roussy, unde este internat si Matei, si au primit devizul de cheltuieli. Suma care le este necesara se ridica la aproximativ 150.000 de euro, bani care n-ar putea fi stransi niciodata dintr-un salariu de cadru didactic si unul de asistent medical.

Cont: BCR-Sucursala Traian, Galati

RO 18 RNCB 0144 0175 0719 0001

Titular: Nela Mihai

Mai multe la AICI.

*

.

Coşmarul unui om

.

“Zăceam inertă pe pat, dar simţeam cum mă apropii de o lumină puternică, tot mai mare, tot mai mare. Eram singură în oceanul acela de raze, fără simţuri, fără reacţii, fără apărare. În jurul meu era forfotă mare şi multe voci strigau disperate: “Doctore, ce facem? O pierdem, o pierdem””, îşi aminteşte Georgeta, la 15 ani de la operaţia care a nenorocit-o pe viaţă.

Ceea ce trebuia să fie o simplă operaţie de deplasare de şold şi rotulă s-a dovedit a fi un coşmar pentru Georgeta care, la 21 de ani, credea că toată lumea e a ei. Visele ei s-au năruit pe 11 octombrie 1993 la Spitalul CFR 2 din Capitală, pe un pat alb care, preţ de câteva minute, s-a transformat în dric de purtat morţii pe lumea cealaltă. “Doctorii mi-au făcut o anestezie în coloană, dar aceasta nu a avut nici un efect. Încă îmi simţeam picioarele. Au făcut-o pe a doua. La scurt timp mi-a scăzut tensiunea la 4 şi am încetat să mai mişc şi să respir. Auzeam vag nişte voci. Erau doctorii, care nu ştiau ce să-mi mai facă”, ne-a mărturisit Georgeta. Medicii au readus-o la viaţă şi au continuat operaţia. După cinci ore, fata ajungea la reanimare, cu complicaţii post-operatorii, pe care medicii nu i le-au adus la cunoştinţă. Întreg piciorul ei drept era negru ca tăciunele, fapt pentru care i s-a recomandat un tratament cu medicamente din străinătate. Nu s-a schimbat nimic. “Nu mai suportam nimic pe mine. Îmi era foarte cald şi nu puteam să respir.. Vreme de 14 ore nu am reacţionat la nimic şi mama a crezut că am murit”. Dar Georgeta a trăit cu speranţa că va putea merge vreodată. A primit un laptop de pe care trimite e-mail-uri oamenilor să o ajute. Şi-a făcut blog ca să comunice cu toată lumea. Îi place să cânte şi spune că incidentul din spital i-a ucis din faşă o carieră muzicală. Are o casă în care pereţii, geamurile şi mobila stau să cadă, datorii pe care nu le mai poate număra, o indemnizaţie de 270 de lei pe lună din care îşi poate cumpăra doar pâine, o mamă şi un prieten care o cară în spate la WC, dar şi un optimism şi o încredere cum rar se văd la oameni aflaţi în situaţia ei. Acum vrea să trăiască, să-şi achite integral casa şi să o repare. “Ştiu că poate cer mult, dar nu mă mai pot descurca. Vreau să mă jute cineva, căci 15 ani am trăit în chin”, ne-a spus Georgeta.

Sursa: Click - AICI

Jamilla a văzut şi nu a rămas indiferentă.

Dacă doriţi să o încurajaţi pe Georgeta, măcar cu o vorbă bună, puteţi să-i scrieţi pe blogul ei – AICI

Cont: BRD Agentia Floreasca

RO 07 BRDE 445 SV 854 298 544 50

RO 43 BRDE 445 SV 099 67 984 450 - euro

Titular: CONSTANTIN GEORGETA

Information and Links

Join the fray by commenting, tracking what others have to say, or linking to it from your blog.


Other Posts
Mai credeţi în minuni? În minunile făcute de oameni?
Lucian pleaca la Hanovra

Write a Comment

Take a moment to comment and tell us what you think. Some basic HTML is allowed for formatting.

Reader Comments

Livia,contul Ralucai deschis la Raiffeisen este gresit, cel corect este:R098RZBR 0000 0600 09268725

[...] Dan Terteci (2), Arhi, RampaGe, Sminchy, Gabi, Mariela, Mariela (2) Marinela-Acvilona, Gabi pisoi, Susţin [...]